O piatră în oglindă

Se scurge Cronos albastru din pensula lui Dali

peste tot ce mi-ai dat vreodată, ştii?

Eu nu ştiam până acum că şi capătul meu e viu,

că şi absenţa mea are o formă;

credeam că între noi exişti doar tu

că îmi împarţi viaţa în “da” şi “nu”

iar eu, umil cerşetor,

accept fărâma unsă din plin cu dor;

pe-un mosor se-adună lunile –

aprilie-albastru,

octombrie-de-chihlimbar,

pe masă, în urma noastră, rămâne vinul la pahar.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: