E duminică, început de martie,

iarna e răzbunată

de zăpada care ne acoperă străzile

și orizontul

și de aerul

care ne usucă și asprește pielea.

Pe partea mea de stradă

zăpada se topește repede

iar trotuarul opus e mereu

mai umbros, mai răcoros, mai umed,

astfel încât adesea avem

două anotimpuri, două planuri, două timpuri

când iesim din case.

Cu geamurile închise

și perdelele trase

înspre margini, stau la masă

în punctul în care soarele trece

prin canatul de sus al ferestrei,

coboară și îmi încălzește părul prins în coadă

și urechea dreaptă.

Nu vreau să mă mișc de aici,

din căldura asta care suspendă timpul.

Așa, cu ochii închiși

în liniștea din jur

și în bătaia soarelui

aș putea fi

oriunde

oricând.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: