Poți petrece ore-n șir uitându-te în depărtare

e lungă ziua

e generoasă viața cu tine acum

nu trebuie să fii undeva anume

și asta te bucură

nu te presezi singură

de ce ai face asta

îți savurezi cafeaua și gândurile

îți spui că te contopești cu cântul păsărilor

și cu fumul vreascurilor de peste iarnă

adunate și arse undeva într-o curte

simți cu nesaț și melancolie

cum nu trece timpul

încerci să îl tragi pe tot în piept inspirând adânc

ca să fii cât mai aproape de momentul numit prezent

cauți să te lipești de el ca de trunchiul unui copac

să îi simți materialitatea

și astfel să îl validezi

știi că te vei întoarce cândva la clipa asta

și poate atunci vei fi nemulțumită

de cum ți-ai petrecut viața

și poate atunci te vei pizmui

ai avut atâtea

ai fi putut atâtea

dar tu ai stat să vezi dacă simți cum curge timpul

și nu l-ai simțit

așa cum nici cei care dereticau prin grădini nu au simțit

dar lor nu le-a păsat

ei trebuia să fie undeva la sfârșitul zilei

ai vrut să simți pe pielea ta de om

trecerea timpului

iar atunci lumina și văzduhul

au adus o clipă nouă.